ro
Kitaplar
Kenneth Grahame

Vântul prin sălcii

„Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cele mai prețuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Cărțile de neuitat ale copilăriei sunt disponibile astăzi si in format e-book.
Publicată în 42 de limbi, această carte este una dintre cele mai traduse opere după Biblie.
Generații întregi de copii au hoinărit pe meleagurile Angliei în compania Sobolului, a Șoarecelui de apă, a Broscoiului și a Bursucului, prietenii memorabili din Vântul prin sălcii. De la nașterea lor acum mai bine de un secol, pentru a însoți somnul fiului autorului lor, aceste povești despre prietenie în lumea naturii au încântat cititori de toate vârstele. O carte pe care toți o iubim și o citim iar și iar, cu voce tare sau în gând: Vântul prin sălcii. Această carte reprezintă, într-un fel, două cărți într-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de altă parte sunt cele care explorează emoții omenești precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de ducă.
212 yazdırılmış sayfalar
Orijinal yayın
2016
Yayınlanma yılı
2016
Bunu zaten okudunuz mu? Bunun hakkında ne düşünüyorsunuz?
👍👎
fb2epub
Dosyalarınızı sürükleyin ve bırakın (bir kerede en fazla 5 tane)